Ne suntem somnul rătăcit în pleoapă, Oraşu-i adormit acum se pare, Stă tăvălit pe-o margine de apă Cu chiraline-aprinse-n felinare. Sub cripte, morţii noştri se distrează, Le saltă pietrele la capătâie, Pe chei un marinar abandonează Un mers greoi desprins de pe călcâie. Ce pescăruşi să mai chemăm, iubito? Mă-ntrebi când votca este pe sfârşite. Prefer să-mi spui încet: Neasemuito, Privirile-mi de tine sunt golite. Firimituri din noaptea insolită Păstrăm sub falduri pline de foşneală Ţi-i căutarea-n mine adâncită... Poemele au chef de ameţeală. |
miercuri, 24 iulie 2013
Step by step
matinală
presupun c-ar trebui să păstrez în buzunarul coapsei cuvântul atingere sub satin nu mai era nimeni degetele tale rătăcite-n bluza turcoaz deşi-ţi spusesem că e timpul să mai coborâm uneori în iarbă prea multă rouă spui răsăritul e în noi adaug |
fapt divers
pisica asta mă trădează îmi taie calea Catinca spunea ghinion, frate nu e neagră, zic e pestriţă cum viaţa în care mă înec (nimeni nu m-a învăţat să înot) dac-aş fi dispreţuit apa n-aş fi rămas o salcie la mal aplecată spre oglinda care-mi strigă mereu binecuvântată eşti, femeie |
rămân
un strat subţire de uitare ce îmbracă pereţii camera unei nopţi îndelung mistuită de confuzii e goală în târâşul de lumină mi-am lăsat sufletul acolo se dezbracă amintirile simple şi se spovedesc privirile în imperiul tăcerii câţiva soldaţi strâng rămăşiţe de vreme pentru ceea ce le-a mai rămas de trăit în evul plin de iubiri iluzorii |
război de stepă
1.adversar pe câmpul de bătălie chipuri uitate în piese de puzzle fericirea miroase a risipă de fluturi albi nu ducem lipsă rupem din hârtie petice pentru suflete rănite nu există ace mâna croitorului tremură redingota respiră în îmbrăţişare se stinge extazul pentru mireasa lui va scrie poeme hrănite cu dragoste din dimineţi săpate prin moarte nu se trece fluierând e ca şi cum ai face dragoste cu o iluzie 2.dincolo de linii graţia florii secerate în bătaia puştii pasărea nu uită cântecul se solfegiază lent mi se închid ochii prematur e să afli cum sfârşitul construieşte cazemate în care fricile noastre îşi unesc genoamele dacă aş fi aflat punctele aerul m-ar fi vândut nomadului care eşti prin viaţa femeii se merge cu înţelepciune fiecare perete din casa ei nu e decât o fărâmă de pâine cu care hrănim pescăruşii tăi înfometaţi 3.zvelt sunetul se adânceşte în confuzii mi se ascund privirile de ceaţă nu mă tem pe limba unui adevăr se nasc imaginile din film nu rupem întâmplări primim în carne doar muzica - rusalie tăind cerul în doi - ermetic gest 4. câţiva spini stau pe burtă de râs prin tranşee ne iubim ca doi nebuni |
re(naştem...
semn uitat în aerul cu iluzii umezeală în uterul zilei întunericul naşte forme lungi de nelinişte istovitoare plângem pe rând oase de ploi înşirate pe vaduri pietre lucind sub secunda care ne macină fluviul a înnebunit de patimă lasă praguri de amânări şi pedepse neispăşite criza se dilată între noi toate întrebările cresc nervi în derivă până vom ajunge să ne regăsim în Unu |
Postludiu
Lăsată-n agonie, e vina mea săracă - O prelungire fadă a vieţii fără rost, De şoapte-ngenuncheate lumina se dezbracă Şi se ascunde-n umbre, rotundă-n adăpost. Sub clipe foşnitoare a-ncărunţit devreme, Năucă-mi se prelinge în piepul dezgolit Ca versul ce vibrează în glasuri de poeme Când moare-n scris cuvântul pe lemnul scrijelit. De va pleca departe, e doar dintr-o credinţă Că am iubit şi frunza şi toamna ce-a ucis, C-am devorat în taină amestec de fiinţă Ştiind că nu-mi rămâne nimic din ce-a fost zis. |
Înştiinţare
ronset Mai cinici decât noaptea suntem noi Închidem păsări albe-n colivii. Pasibili de aceleaşi mârşăvii, Trădăm mereu. E viaţa un gunoi. Cum albatroşii rătăcim prin ploi Râvnind catarg în lungul nostru drum, Înfriguraţi ne suntem când în scrum Trădăm mereu. E viaţa un gunoi. Şi de-am privi o clipă înapoi Să mai stârnim aceleaşi începuturi Ne mor încet suavele săruturi, Trădăm mereu. E viaţa un gunoi. Să ne priviţi în lumea de apoi - Mai cinici decât noaptea suntem noi. |
te ascunzi
în cochilie liniştea se desface ca un fuior de linii curbe sub cheie păstrezi toate înscrisurile săpate în piele săruturile fură pe rând vocale – eu am plecat demult noaptea nu-i decât un hanorac pe care-l îmbrac încet când mă uiţi goală sub tâmpla albă a mansardei |
supoziţie
nu încap în poemul tău setea acerbă smulge din lacrimi numai sarea cuvintelor nerostite dorm şlepurile pe fluviu şi-i al naibii de cald în moarte nu ne mai găsim locul (se vând bilete la suprapreţ unii câştigă alţii pierd) noi doi măsurăm prăpăstii şi distanţe şi tăceri de parcă în tandreţea singurătăţii am găsi mereu liniştea .............................. te-aş fi iubit cu ură te-aş fi urât iubind |
rugăminte
spălat pe dinafară
sufletul ăsta
primeneşte fiecare dimineaţă
în care umbrele se întind pe asfalt
să fie ucise
la rând
ca deţinuţii pe marginea unei gropi comune
nimeni nu ştie
pe unde şi-a lepădat nopţile
aşa că nu-l condamnaţi la moarte
într-o zi va adăposti cu siguranţă
tot ceea ce am fost pe aici
printre voi –
drum de nisip ascunzând paşii
fiecărui călător prin mine
ca o epistolă necitită
de umbră amăgitoare dincolo de lumină tremură slova din copacul cuvintelor a rămas delirul nopţilor de satin când mi-aminteai că-n fiecare moarte ne adâncim spre noi - fântâna plină de blesteme lăsată la îndemâna însetatului de iubire... |
rest
poate-n botezul toamnei ploile vor atinge cumpăna firii mele - temătoare lumină când orizonturile foşnesc amurguri transparente să mă uiţi sunet îngust pe buze ce-şi îmbracă sărutul cu o amintire lăsată în vechiul han unde urma mea încă miroase a frunză... |
Mărunt
De-aş fi puţin, înaltul nu s-ar teme Să mă înghită — clipă irosită, M-aş anina în colţuri de poeme Să simt a Universului ispită. De-aş fi amar, un aer ţi s-ar zbate Sub geana ce-a-ndurat apusul zării, Aş primeni în stele-abandonate Vocalele din sipetul chemării. De-aş fi un zvon, m-ai priponi de-o boare, Să te ating când fluturi dau de veste Că-n viaţa ta nu sunt o întâmplare Şi nici cuvântul smuls dintr-o poveste. Sunt strop curat din liniştea rotundă Ce-ţi va cuprinde fruntea-ngândurată, Sunt apa care timpul ţi-l inundă Lasându-ţi vremea tristă-nrourată... |
episod
episod
1.se scutură timpul trece ca o adiere mă încerci dincolo de hotarele
apei respiră liniștea îmi presară în piele sarea unui gând rătăcit prin
mine colinzi călător însetat din vedenii poți sorbi amăgirea când
ciutura visului se umple de noapte adâncă neștiută binevoitoare cu
umblet obosit îmi aluneci pe drumul dintre noi se așterne o iarnă a
dezamăgirii
2. ți-aș împărți ploile cum firele ierbii
acoperă talpa ud m-ai rosti sub încheietura fiecărui gest aș lăsa urmă
de floare sălbatică să-mblânzești mâna ce urcă dezbrăcată de tremur
printre coloane cântec de fluviu istovit adunând în vârtejuri păsări
alungate de frig
3. curs amânat delta se mută în locul acesta
rămânem strigăte ne alungă ecourile în gura ultimei îmbrățișări
mansardele tac ne încurcăm în cuvinte agățate de trapez saltimbanci
printre rotocoale de fum ne privim cum osândiții pe eșafod mai așteaptă
4. respirație
sunet
din copacul ce-am fost adevărul se stinge arde sub flacăra unei vinovății neînțelese poate pentru că așa i-i dat vieții să se stingă puțin câte puțin cândva înflorisem nu știu dacă era primăvară sau doar mi se părea nu știu dacă aveam muguri sau doar mi-i desenasem din prea mult sârg al imaginației știu doar că aveam să rodesc - femeile merg pe ulița unde mlădițele nu se nasc singure - doar ele știu asta și numai ele cine ești tu să le poți judeca, străine? din copacul ce-am fost păstrez două ramuri așa - să fie cu soț și asta pentru că numerele pare mi-au adus întotdeauna noroc cât despre adevăr?! niciodată nu vom ști totul... |
sincron
inimi plecate pe cartodrom fără număr pe spate crosul este încă la modă *asta ne ține în viață ochi care știu să zâmbească fără cuvinte o stradă și oamenii ei și drumul |
între mâna fetei și sticla opacă
peste toate
iulie a așternut căldura
unei iubiri
neînmatriculate
*așa circulăm noi... alandala și în același timp
(din exuberanța unei clipe)
Evanescență
Ca un pescar te-apropii iar de lotcă, E fluviul o albastră odiseee Cuvintele-s pierdute-n glas de votcă Paharul lor e trupul de femeie. Stau la grămadă-n tremur de cristale, Iar argintiul - dornic de ispite, Ridică peste porţi monumentale Doar mângâieri în abur contopite. Și-un tremur viu pornit din coapsa dreaptă Mai mișcă vâsla – albă mahmureală, Mă porți ușor, pe fiecare treaptă, Poemele au brațe de cerneală. Ne scriem rar, narcoticele spații Ne sunt prea strâmte – aerul ne doare Halucinant, în ale mele grații, Trăiești mereu sălbatica splendoare. |
Melancolii
Fixații reci pe coastele damnate Albastru să-mi aducă înapoi, Cad înspre noi luminile drapate De geana împăcată-a unei ploi. Sub teascuri, musturi albe au orgolii, Împătimite, iar se reculeg, Planarea lor ca mersul fin de molii E-un act de artificiu sacrileg. Coboară sunetele în timpane, Iar picurii, pe piele se preling Când lunecă-ale cerului obloane, Aș vrea-n tăcere ochii să-ți ating. E simplu azi în ochi de ghilotină Să cauţi moartea zilei ce-a trecut Strivită de-un surâs, mai port o vină - Iubirea pentru albul desfăcut. |
naufragiu?!
1. fărâmiţare absurdă nu mă uimeşte bruta e sete în elan înspre mine negru nestăpânit arătare o coridă fără spectatori cu roluri inversate pe arenă din sacrificiu să rămâi altar unde lumina uită să mai fluture steaguri până şi vântul s-a oprit de spaimă ochii străini scuipă doar întuneric de vină 2. se împarte o moarte în felii ne hrănim cum porumbeii pe un peron în dimineţi de iulie cu locomotive în glas şuieră printre dinţi ura din indiferenţă se naşte eliberarea şi atunci iubirea nu-i decât un vagon lăsat în triaj pentru o vreme vin unii s-o recondiţioneze sau mai rău e nevoie de fier vechi 3. nălucă printre cuvinte aura îngerului decolorată l-au şters fără să-ntrebe cine-i mirosuri de pândă în frăgezime se topesc toate lacrimile putred rămâne blestemul gurile flămânde vor poezie înălţată pe catarg deseori nu mai contează furtuna 4. supravieţuire... |
duminică, 21 iulie 2013
tipare
un culoar zodie fluture mort în lumină un punct doar tăceri semnul unui pas fără vină un glas nerăspuns și-ntrebări fără rost viața mea lunecări conjugare... "am fost" |
vineri, 19 iulie 2013
imprecis
conturul meu te îmbracă (în catacombe se împrăștie fugarii) strigă lumina poate pentru că am ascuns fricile în fiecare ungher al ființei mele dincolo de săgeți va sta mereu otrava numai mâna vicleană va înmuia vârfuri în apa verde (...și cât mi-e de sete!!) soldat la datorie mă vei duce pe câmpul de luptă ca un semn pentru victoria luminii dincolo de toate întâmplările neîntâmplate... |
simplu
stindard cu emoții fluturând în ultima noapte cu tine strigă piatra mâna caută locul |
în furtună suntem amândoi vechi corăbieri
nu ne sperie valul
doar muzica ce se lasă din fulguirea aripii
ne mai amintește
că suntem încă pe mare
restul e numai pedeapsa
că ne-am cunoscut
tăcere
tija orei înflorind secunde lara știe cum se împart sunetele dincolo de așteptare eu - fir subțire de ceață |
urma unei insule
scufundată în dimineață,
nu știe pe unde i-s arborii sfârtecați
de vânt
sete...
corp in crop
viața mea într-o sferă de lumină tu te încurci printre lampioane eu rămân floarea plutitoare pe ape liniștea e un decor unde piesa asta de teatru nu-și mai recunoaște actorii (dați jos măștile, dragii mei!) prinsă de val nu mai privesc punctele cardinale prea multă geografie ucide prea multă depărtare înfrigurată ne risipește prea mult din mine irosit în spatele atâtor cuvinte născute să înalțe o poezie coapsa moale a florii cântă fluviul nu descifreaza miracolul, iubitule el știe că orele sunt făcute să se lipească pe fiecare trecere ca o marcă în colțul unei lacrimi scrisă azi la plecarea ta |
însingurat
îmi vei spune că locul meu e o sumă de linii și puncte prinse în menghină trece timpul prin scrâșnet de măsele lupii s-au dus drumul spre poartă fluviul meu nu doarme, iubitule fluviul meu se zbate - fluture verde prins între maluri unde sălciile sunt mici șeherezade gata să-mi prindă în poveste cuvintele |
m-ai șters
cu privirea - zbor pe o stampă unde cerul își căuta culoarea din ochii tăi să se adape din adânc să se înfiripe linia unde soarele e ca un soldat - mereu la datorie m-ai șters cu un pas - drum alungat până în depărtarea unde visurile nu mai sunt acasă pribege proiecții ecranate în singura noapte rămasă oare mai sunt? |
stinge
sărutul pe umărul răsărit din necunoaștere umple ochii de ape să-mi potolesc setea |
de parcă acum ar fi prima oară
și-mi lasă brațele
unde trupul se dizolvă
ca mierea unui cuvânt
rostit ușor
și fără încetare
revino
să vezi cum vântul își lasă răsuflarea în brațe de arbori - o epopee de sunete niciodată citită pe deplin |
și mângâie piatra -
din lacrima ei
se vor naște izvoare
pentru setea călătorului
neindestulat de iubire
sting
în apa cuvintelor trecerea mea bate vântul pietrele se dezbracă de pași niciun drum curat prin hățișul de boli vindecător de timp nu e simt cum mă doare din nou secunda |
să zbori cu gândul
acolo unde copacii devin oameni
cu brațe lungi
să cuprinzi aerul
și-n plămânii tăi să se odihnească
libertatea
nu-ți fie frică de păsări
ceva din mine știe
că prin frunzișul tău liniștea
ia lecții de canto
(îți spuneam într-o zi
că nu mi-e teamă să-nvăț)
mim
azi fluturii mei tac
revărsați în zbor
sunt apa înălțării unui gând
rătăcit prin tine
însingurată formă
ce rupe din viață
ca un copil dintr-o bucată de pâine
(flămând prin iubire)
rod
amprente de întuneric lăsate pe cupola unui suflet clopote stinse în mine liniștea unei iubire din delirul timpului păstrez sublimul - clipa în care lumina mă coace femeie în forfota unei căutări |
simplu
rouă prin iarba dimineților tale lunecând prin verde spre soare mă voi urca pierind în lumină - cuvânt modelat de tăceri spre o depărtare fără final |
potrivește...
zâmbetul meu în rama unei ferestre să treacă prin el toată lumina clipei |
doi fluturi
prinși în sonata absurdă
a unei morți premature
și stinge în cântec de privighetoare
glasul meu
când te strig
gest(uri
îmi potrivesc inima
în palmele unui răsărit
cu dimineţile mele confuze
să-ţi astupi ochii
când înfloresc
în aceeaşi durere de purpură
apoi în văzduh
trimit epistole pe mătăsuri -
păsări singuratice
pe care doar tu le mai poţi hrăni
niciun semn...
potrivit să mă smulgă durerii prinsă aripă în exil zborul păsării din dragoste mi se strânge la piept orizontul mă subțiez - o linie plecată să anunțe depărtarea unde oricât ai căuta n-ai să mai găseşti (jurasem că anotimpul meu se va numi pentru totdeauna iubire) |
nesomn
1.confirmare tactilă ea are haine pentru mâinile unse cu iluzii căptuşite de ruperi din ritm fură dansul se înalţă poantele strigă spre gleznă mişcarea e simpla durere a frumuseţii că e cuvântul nu i-a fost peţiol în toamna ţesută din nestatornicie s-a desprins firesc inepuizabil râu pentru scalda amurgurilor întârziate subtile parfumuri... o simţi 2.mii de chipuri în beznă descompunere viaţa e un plaur purtat printre ape dintr-un semn de muţenie opreşte-i liniştea fabrică o mie de zâmbete şi împarte-le năluci pentru fiecare femeie - străvezie muzică în care oglinzile frământă valuri tulburi de amintire 3.sec în trunchiul orei ceasornice dezlipite de timp copaci fără inimă busola unei amieze derutată stingere sub praful de necuvinte să nu te arăţi nici fiară nici pasăre albă rispind zboruri cum te re(cunosc actorule sub poem vreascuri rupe din trupurile lor să ardă acum ultima pentru ultima cu o sută de feţe înzestrată 4.flaut... |
vremuire
1.se rup cuvintele sub atele îşi găsesc liniştea nemişcate nespovedite
stări cum le înţelege neantul apoi le combină în chipuri de întâmplare
uneori absurdă chemare spre ceea ce ne arde sub scoarţă bate o inimă
eşti pustiu s-o auzi copacii se pot ţine în braţe taina le tremură
printre frunze vânt scuturat din norul cu păsări de noapte ţi-s ochii
draga mea
2.din facere în prefacere trup de
nufăr deschide-te femeie sub cupole de miresme în altare colindă vina
cere mărturisire prin ploaie de linişte risipa se încarcerează în
gânduri cât vei căuta în carnea asta păcătoasă drumul se află acolo unde
viaţa vine c-o flamură în mână să numere stele în pielea ei tu
iubeşte-o
3.noduri sârme ghimpate au schimbat lagăre cu zări
unde vine furtuna bici de vorbe cu o lovitură cristale de gheaţă cântă
frigul prin ea trece o iarnă cât veşnicia
4.şi e frig...
exod
1.cum umbli femeie să torni dragostea nu se vinde nu se cumpără poetul
copac e prea scorojit să renască în aşchii şi-a pus cuvintele ţintă i-ai
fost sub numele fals ploaia rămâne cu fluviul se joacă sare coarda un
albatros şchiop îmi umple cu glasuri stinse malul se fărâmă în tine o
trădare să bem strigă orbul nu vom mai simţi decât parfumul
întunericului de moarte
2. nedăruită frumuseţe oprelişte
adevărului prins în capcane vei străjui cu leandri casa în care te-au
aruncat să înfloreşti cum te ştiu din timp fă-ţi timp cu umărul respiră
mângâierea se caută în plin de gol un gest inventează-te ştii mereu cum
răsare o iubire pe care o adormi în măduva oaselor tale
3.
gâlceava lumii adorabilă piesă în mâna jucătorului pe dame nu miza nu
ştii ce se iveşte încurcă lume prin gondole apele veneţiei mincinoase
trec pragurile nimeni n-o să mai cânte
4. mor privighetorile, iubitule...
Mărturisire
Când ard la poarta nopţii felinare
Şi drumu-i cufundat în neclintire,
Desprins e zborul către nesfârşire -
Destin în simfonii ameţitoare
Aprinse rotunjimi, urne stelare
Cu voturi albe când e luna plină
S-or încărca de stihii în lumină,
De primăveri cu-arginturi în picioare.
Cosesc din gura cerului otava,
Iar inorogii îmi hrănesc uimirea
În râuri spovedite-am pus otrava
Sfinţind în moarte înc-o dat iubirea.
Reflecţii
O clipă ne desparte, fărâmă-mi este gândul, Oceanele de stele în noi s-au revărsat Desprinsă din atele, îşi va desface nodul O veche amintire – din timpul răposat. Mi te-ai desprins în goluri nălucă vie-a nopţii, Prin somnul neclintirii un talisman s-a rupt Şi-n vraja destrămată sub ceasurile sorţii |
Răsunătoare vorbe în plasa vieţuirii
Vor umple universul în care ne-am născut,
Să decoreze simplu cămările iubirii
Cu anotimpuri calde în joc neprefăcut.
Întinde mâna care m-a desenat în taină,
Cuprinde-mi zborul sacru pe ceruri azvârlit
Şi nu-ntreba vreodată sub care altă haină
Supus îmi e destinul pe lemnul scrijelit.
o existenţă
1.e un exerciţiu de supravieţuire se numeşte respiraţie prin tine străvezie formă decupată din fluviul ce toarce timpul pe fuioare verzi alunec fir de viaţă deşirat prin matca întâmplării pietre întrebare sub tălpile pornite pe cale cum te unduieşti fire peste revolta adâncului se descompun forme în chipuri de iubire viitura ucide suflete 2.nuanţă petrecută prin ochiul minţii se prefigurează asaltul n-avem enola gay nici buncăre doar un păienjeniş de respiraţii prin care iluziile configurează traseul celui prins dus până în pragul capitulării gândul meu de-a te avea ca o fericire smulsă din ochii frunzei cu pântecul mângâiat de ploaie 3. faptele reîntoarcerea neschimbarea prin înălţare mă recunosc în cădere tâmpla mea sprijină lieduri din atâtea sunete am ales firescul 4 am fost... |
patimă
1.un tremur subţire mă scutură din somnul meu coşmarul alunecă pe fruntea nopţii răsare teama iubitule rece ca ninsorile stinse pe coapsele ei când norii îşi fac harakiri onoarea mai presus de orice respir lipită de cochilia părăsită melcii şi-au luat lumea în cap 2.tac a frunză înrourată pielea mea colina unui sărut frumos alunecă pe mine buzele tale spun cuvinte oglinzi râde cerul în ele cu bucuria unui gest mărunt deschidem braţele de albastru ne umplem dimineţile cu albatroşi neprihăniţi în strigăte osul cuvântului se fărâmă cade pe ochii secundei praful orbim 3.pipăie pânza penelul ucis de culoare amurgul mi se zbate sub bănuiala trădării trapa se deschide cămaşa osânditei doar o batistă cu care se alintă fruntea uriaşule cum te hrăneşti cu frumuseţea morţii dobândite mai lasă în tăcere doar un semn de bun rămas 4.binecuvântează-mă.. |
firav
un ecou dezbrăcat de glasul ce tremură sub corzi de secunde ceasul şi-a pierdut arcuşul tu nu mă mai în(cânţi sub corola sângerie reîncarnarea se numeşte de fiecare dată amurg moartea mea se cuibăreşte în ochiul unei stele te privesc! |
Împrumuturi
Oglindă-ngândurată e ziua liniştită Şi plouă peste fluviu, prin sălcii trece vântul Azi ţi-aş cădea în braţe cu-a gândului ispită, Dar nu m-ai înţelege când mi-ai primi cuvântul. M-ai potrivi prin ceaţă o albă ferestruie Tocmită de lumină să-ţi spună o poveste, Te-ai pierde-adânc în mine povară amăruie Ca valul ce ne moare iubind înalte creste. Apoi hrăniţi de ape, sub geana blândă-a zării Pe trepte de culoare vom prinde curcubeie Când tot albastrul rece va fi povara serii, Vom rătăci prin astre în trupuri de scânteie. |
ne(adevăr
1.dacă nu cade în cel mai scurt timp luna va fi revendicată de toate
spaimele mi se amestecă prin vene strigă pescăruşi flămânzi amară
apropiere de mal unde nu sunt când îmi pleci galante vocale strigă din
mine ies şerpii - molatice unduiri de lumină azi sunt caldă îmbrăţişare
2.mă acomodez repede printre umbre liniştea curge ca o dunăre plictisită lenevind pe nisipul fierbinte devine
un viciu să te obişnuieşti cu starea asta împrăştiată pe fronturi adun
cămăşile răniţilor concesii unui drum fără borne în fond totul devine o
simplă normalitate de acceptat
3.îmi înverzeşte tâmpla de m-aş rătăci într-un ochi de pădure să-i fiu vântului ostrov
unde pasărea îşi varsă cântecele şi apa tremură sub coapsa unei delte întinerite de aşteptare
4.m-ai minţit...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)